La Hanul lui Ovidiu (à la I.L. Caragiale)

            Un sfert de ceas până la Hanul lui Ovidiu. Noi, previzibili din fire, am purces la drum mai devreme. Nu de alta, dar să nu întârziem.

            Așa am socotit, așa am făcut. Cosmin și Iulia mai vizitaseră mahalaua. Ei deja cunoșteau locurile și câinii nu mai lătrau la ei. Eu și Laura însă, mergeam în neștire. Știam că trebuie să ajungem la Front Page Communication, dar atât.

- Nu am mai fost niciodată într-o agenție de publicitate, am recunoscut eu.

- Nici eu, dar nu cred să fie ceva foarte neobișnuit, adaugă Cosmin care mereu le știe pe toate.

- Cu siguranță nu mănâncă oameni, zice Iulia zâmbind.

- Hai că va fi bine, intervine Laura cu un gram de siguranță și un car de tremurici.

            Ne-am învârtit în jurul sediului ca un cățeluș în jurul cozii. Diferența dintre noi și cățeluș era că micuțul știa unde se află coada lui, pe când noi – ia-l de unde nu-i! Că nu scrie nicăieri “Front Page Communication”! Până la urma, am ieșit din situație. Limba noastră oase nu are, nu știu cum a voastră. Așa că am rugat vecinii să ne îndrume.

- Bună ziua, toți în cor, pe diferite voci (mai îndrăznețe, mai rușinoase).

 - Hei! Salut! Ce faceți? V-ați uitat peste „Zile și nopți”, da? Fain! Vrea cineva cafea? Ceai?

            Ne uitam unii la alții și încă nu ne dumeream de ce se întâmplă. Prea repede s-a trecut de la oficialitatea de la Gală la o așa relație amicală (iată că și rimă iese).

- Da. Am dori ...

- Să facem cunoștință! Eu sunt Vladi, iar Ovidiu se va prezenta singur.

Toți râdem, dar tot cu sfială.

[…]

- Dumneavoastră ce părere aveți?

- Pleacă de aici, întoarce capul în semn că nu vrea să mă vadă.

(Cum? Deja mă alungă? Dar ce am zis greșit? Îmi dau seama:)

- Tu, ezitând, ce părere ai, Ovidiu?

(Vai cât de greu mi-a fost să formulez!)

[…]

            A fost așa doar în prima zi. La următoarele ședinte deja am mers mai degajați, mai plini de sine. Știam ce ne așteaptă. Ne-am apucat de lucru din prima zi și facem ceea ce ne place.

            Urmează alte ședinte. Urmează să progresam, să învățăm multe lucruri noi. Eu sunt nerăbdătoare. Voi?

                              Apodictic: ce repede trece un curcubeu!

Luncaș Natalia